Cuvântul acesta , parenting , a fost împrumutat pentru a crea o nouă revoluție în educarea copiilor. Evident, multe abordări erau învechite și nu ofereau sprijin copilului pentru o dezvoltarea emoțională armoniasă. De aici nevoia unui termen care să cuprindă o educare a părinților, să-i facă conștienți de ceva ce ei nu au învățat când erau mici și anume : emoțiile. Practic, se explica unor oameni mari cum sunt emoțiile copiilor și cum să reacționeze la ele, doar că, o mare parte din acești oameni mari nu-și cunoșteau propriile emoții, veneau dintr-o cultură în care copiii erau puși la colț dacă întreceau limita (limita părintelui sau a profesorului ), asta în cea mai bună situație. Vă imaginați că nimeni nu-i întreba cum se simt. Deci, parenting-ul a apărut să educe părinții în ideea a sprijini emoțiile copilului, de a-l încuraja să vorbească despre ele, de a ajuta un copil să negocieze, să caute soluții, să-și accepte greșelile, să fie lider. Vorbim de acei părinți care nu au fost învățați în copilărie să facă față propriilor emoții, dar li se cere acum să stabilească o conexiune emoțională cu copilul lor când acesta are un tantrum. Apare o disonanță între ceea ce simte părintele și ce știe că e bine să facă, pentru că nu e suficient să aplici pe copii ceea ce ai citit că e bine să faci, ci e important să te liniștești pe tine însuți destul de repede într-o situație dificilă și apoi să empatizezi cu emoțiile copilului, să-l ajuți să exprime ceea ce simte. Deci, un părinte furios care crede că nu arată asta în comportament ,nu are cum să liniștească un copil furios, un părinte neîncrezător nu poate face un copil să se simtă încrezător și așa mai departe.
Există foarte multe cărți de parenting cu titluraturi diferite ce descriu soluții la diferite comportamente. Pe scurt, ți se spune cum să faci. Dar ce titlu alegi ? Ce tip de parenting e bun pentru copilul tău? Alegi un tip și dacă nu dă rezultate vei căuta alt titlu?
În primul rând, e bine să te documentezi, tu ca părinte, despre autor, ce orientare psihoterapeutică are, din ce cultură vine.
În al doilea rând, citește critic. Întrebă-te dacă soluțiile prezentate în carte se potrivesc cu personalitatea copilului tău. Spun asta, deoarece în cărți sunt prezentate soluții obiective și tu ți le însușești și le aplici ca fiind subiective.
În al treilea rând, întrebă-te dacă poți. Mă refer nu la aplicare în sine, ci la a simți că ești mai întâi în acord cu emoțiile tale, că îți accepți mai întâi tu propriile greșeli pentru a-ți putea ajuta copilul să și le accepte pe ale lui, că știi de unde vine propria furie și ca te poți liniști înainte să-ți liniștești copilul, să ai încredere în tine, înainte de a-i cere lui să aibă în el. Cu alte cuvinte, nu-ți poți ajuta copilul dacă tu nu te ajuți pe tine însuți.
Deci, dragă părinte, în cărți, nu te vei găsi nici pe tine și nici pe copilul tău. A fi un părinte bun pentru copilul tău este un proces de învățare continuă, putând spune chiar un proces în care înveți zi de zi să fii părinte pentru el. Este important să te bazezi pe intuiție, să înveți din greșeli și să nu uiți să te bucuri că ai un copil.
Comentarii
Trimiteți un comentariu