DESPRE VICTIMA SI PERSECUTOR

     Am sa scriu câte ceva despre jocurile dintre noi,adultii pe care automat copiii le învață ( de la noi, evident) și anume despre Victima-Persecutor-Salvator. O sa mă opresc mai exact asupra relației Victima- Persecutor, asta datorită unei scene la care am asistat și care m-a dus departe cu gândul la viitorul unui copil de maxim 2 ani ce este lovit cu o palma la fund în magazin ca nu a așteptat corespunzător la coada și și-a înfipt mâinile într-un articol de pe raftul din apropierea lui. Copilul nu a plâns și mă întreb ce înțelege el din toată aceste poveste: fac ceva greșit ( desi nu e chiar neobișuit ca un copil de 2 ani sa nu aibă răbdare ) și primesc o palma.  Spun asta, pentru ca noi credem ca totul se termina cu acea palma încasată, când, în realitate copilul va duce aceste  situații repetate mai departe în viață lui ( de la 4 ani copilul copiază deja atitudinile din casa), ajungând la atitudinea fie de victima care nu spune nimic și accepta situația, fie la cea de persecutor care pretinde lucruri și pedepsește când ceilalți nu le întrunesc. 

   Haideti sa mai luam un exemplu : copilul se joaca singur și la un moment dat are ideea năstrușnică de a scrie cu carioca pe hainele lui, apoi pe pereți. Intra mama în camera și spune : “ OOO, Doamne !” si apoi intra și Tatal și spune : “ De ce ai făcut asta ?” ( și inversarea rolurilor poate fi luată în calcul). Sau intra doar mama și oscilează între coplesire și agresare verbala. 

   Cine este Persecutorul? Este criticul care domina, care pretinde lucruri, cere imperios, amenință, cel iritat. Ati auzit : “ Tu ești mereu de vina”, “ După câte fac pentru tine, tu te comporți așa?”.

   Cine este Victima? Cel persecutat, cel neajutorat, cel care nu poate niciodată, pentru care viața e nedreapta și crede ca de la viață te poți aștepta doar la lucruri rele și doar din cauza celorlalți.  Ati auzit sau v-ați auzit vreodată spunându-vă “ Săracul de mine?”.

Sa mai luam un exemplu de situație din viață de zi cu zi în care pot fi implicați copiii și adultii: 

  Putem observa ca pe parcursul unei zile jonglam între cele 2 roluri ( și al treilea, cel de Salvator despre care am ales sa nu scriu aici) și observam și la ceilalți același lucru. Cum am învățat noi, adultii de azi sa facem acest lucru? Mai întâi de la părinții noștri. Cum? Fix așa cum învață și copiii de azi aceleași atitudini : 

• Felul în care un adult de referință ( mama, tata, bunic/a, frate, sora) îl fac  pe copil sa se simtă : “ Tu ești de vina pentru toată situația asta “.
• Copilul vede “punerea în scena” în familia sa a acestor roluri : “ Tatal vine acasă și ii spune copilului sa facă curat în camera iar mama ii sare în ajutor copilului, scuzandu-l ca a avut multe teme și e obosit”.
• Prin atribuirea de roluri : “ Ești prea sensibil, plângi prea mult “.
• Prin comenzi explicite: “Spune-le și tu lor ca nu te mai joci cu ei ,dacă ei iei spun ca nu se mai joaca cu tine “. 

    Bun, si ce facem? Aceste roluri nu ne sunt benefice, nici noua , nici copiilor, nici familiei noastre. 

In primul rând, trebuie sa identificam aceste situații.

   Daca gândești ca o victima, începe sa gândești ca o persoana care încearcă sa rezolve o problema : “ Ce pot face eu sa rezolv asta?”, sau iti poți propune ca în următoarele 20 de zile sa nu te mai plangi, iar dacă gândești ca un persecutor , iti poți spune “ Dacă tu iti respecți partea ta de angajament, așa am sa fac și eu” sau “Cum îmi pot folosi energia sa devin un leader?”.  Specialiștii susțin ca VICTIMA poate deveni CREATORUL iar PERSECUTORUL poate deveni LIDERUL (prin exerciții repetate). 

   In ceea ce privește copiii, cu cât parintele este mai atent la ce roluri folosește și le corectează, același lucru îl vor face și ei. Sa nu uitam ca ei copiază ceea ce văd în propria familie.